365 de meditaţii

Astăzi, când eram la sora mea acasă, pentru prima dată m-am gândit: "dacă în acest moment aș chema pe cineva drag inimii mele și nu mi-ar mai răspunde la apel?!".. Se întâmplă uneori, ca atunci când simți că iubești mult pe cineva, să intervină o frică irațională, încât fie ajungi să-l sufoci, iar celălalt se îndepărtează, aproape că îl pierzi, fie nu te înțelege pentru că intensitatea lui e alta și nu rezoneaza cu tine din mai multe considerente: • persoana crede că nu îi respecți limitele, • educația și mediul în care s-a format, • diverse vicii sau dependențe, • valorile și prioritățile sale, • nu deține anumite cunoștințe. În programul recuperării din codependență, toată gama de sentimente practic se "dezgheața", încât nu le mai asunzi sau camuflezi. Unul dintre ele, in afara de furie, neputință, durere, tristețe sau mânie, este și iubirea. Frica de moarte o am din copilărie, când mama avea sănătatea pe muchie de cuțit. Au trecut acei ani când ...

Am fost, în mod involuntar, martora acestei situații la locul de joacă. Câțiva elevi asteptau un grup de copii mai mici să plece, pentru a se putea distra pe balansoarul rotativ care, de altfel, poate fi periculos la teribilismul vârstei lor. Când cei mici, însoțiți de mamele si bonele lor, coborau de acolo, una dintre bone le-a spus în treacat copiilor mai mari: "Ei, acum e acum! Vă veți da în balansoarul ăsta de o să vă sară capacele!!" Atunci, un baiat mai firav a răspuns: "Nu o vom face! E periculos!". Mirată, femeia l-a intrebat: "De ce? Ți-e frică?!". "Cum să fiu fricos, dacă am avut curajul să recunosc ca mi-e frică?.." - a răspuns acesta.  Eu, la drept vorbind, am rămas fără replică. Ce generație creşte acum - atât de diferită, atât de minunată... Traducere după @Alina Farkash (jurnalistă)