365 de meditaţii

Nu ești o victimă. Cât de puternic ancorată în noi este postura de victimă! Cât de familiare ne sunt sentimentele de victimizare și neputință! Martirajul personal poate fi comparat cu un nor întunecat care atrage după sine momente dificile. Acestea vor trezi în noi victima și sentimentul sacrificiului.  Martirajul va deveni atât de familiar încât ne vom simți victime chiar și atunci când avem realizări frumoase: - Ai o mașină nouă?! - Da, dar nu este atât de bună pe cât mă așteptam și, după toate, este atât de scumpă...  - Ai o familie extraordinară!   - Da, dar am o mulțime de probleme și am trecut prin momente dificile...  - Chiar ai reușit în carieră!  - Ah, dar se plătește prea scump pentru succes. Am întocmit sute de acte...  Dacă creierul nostru funcționează în această direcție, atunci avem capacitatea înfricoșătoare de a vedea răul în orice situație, chiar și în cele mai minunate circumstanțe. Cu umerii căzuți și fruntea plecată mergem prin viață, primind lovituri. Î

Nici chiar Dumnezeu nu mai poate schimba trecutul. (Agathon) Simțindu-ne legați de trecut, simțind vinovăție, nostalgie, negare sau resentimente cu privire la trecutul nostru, risipim energie prețioasă care poate fi folosită pentru a schimba ziua de astăzi și pe cea de mâine. „Cândva trăiam în trecut”, a spus o femeie în recuperare. „Am încercat fie să-l schimb, fie să-l las să mă controleze. De obicei, și una și alta".  „Mă simțeam în mod constant vinovată de lucrurile care se întâmplaseră deja, de ceea ce făcusem și de tot ceea ce îmi făcuseră alții. În ciuda faptului că am făcut schimbările necesare, sentimentul de vinovăție nu m-a părăsit, dar a devenit mai acut. Cumva îmi vedeam vina în toate. Pur și simplu, nu puteam să mă detașez de asta".  „Am păstrat ani la rând sentimentul furiei, spunându-mi că există scuze pentru asta. Am negat multe lucruri. Uneori, încercam să uit definitiv trecutul, dar, de fapt, nu mă puteam opri să-mi amintesc și să mă adâncesc tot mai mult î

În ceea ce ma privește, căderea în mecanismele codependenței începe atunci când examinez după mintea mea motivele și intențiile altei persoane. „Ea astăzi pierde timpul” -  mă gândesc eu la fiică-mea și apoi ȘTIU exact ce să-i spun și ce să facă! Pe de altă parte, programul m-a învățat să-mi țin gura și să-mi astâmpăr mâinile, să nu impun nici cunoștințele, dar nici experiența mea celorlalți, dacă nu-mi sunt solicitate. Experiența mea a fost bună pentru mine, nu pentru copilul meu. Pasul 1 - Eu știu că nu știu nimic. Cine mi-a spus că a promova examene reprezintă culmea fericirii? Sau a urma studii superioare este un atu extraordinar și o deschidere pentru o viață de succes?! De unde am aceste idei când eu însămi, o elevă premiantă, nu am fost admisă din prima la facultate din cauza corupției anilor '90. După toate, m-am ales cu mulțime de nevroze și o relație de familie șubrezită. Fiica mea a absolvit școala generală anul trecut. Iată ce "vedea" codependen

"Lucrând în program, pe codependență, îți vei descoperi sinele adevărat, vulnerabil și, mai ales, cel ce ți se va revela pas după pas, mai amplu și mai interesant. Poate că nu ai prea contat de copil și acum devii treptat propriul părinte protector. Poate că nu ai reușit sa ierți, nici să accepți faptul că ai avut un tată dependent de muncă și absent emoțional, fie o mamă nevrotică cu un sentiment de vinovăție acut, o bunică hipervigilentă și hiperprotectoare ori un bunic agresiv și alcoolic etc. Acestea toate îți pot provoca migrene și palpitații. Poate mai faci un diabet, o intoleranță alimentară sau o alergie, fără să bănuiești că ar avea vreo legătură directă cu experiențele precoce ori cu strămoșii sau părinții tăi. Nu numai copilăria îți poate fi marcată negativ, - posibil îți va fi marcată întreaga viață. Perpetuezi la nesfârșit un model șubred familial, de care ai vrea să te debarasezi, dar nu-ți pică fisa cum și în ce manieră să-ți rezolvi dilema. Vei înfrunta

Răzbunarea  16 septembrie  Indiferent de timpul recuperării personale, și oricât de solide sau spirituale ar fi convingerile noastre, vom avea uneori un impuls irezistibil să pedepsim, să fim pe aceeași poziție defensivă cu o altă persoană.  Vom vrea răzbunare!  Ne vom dori să rănim o altă persoană la fel cum ne-a rănit el sau ea. Vom vrea ca viața să-i răsplătească după merite. De fapt, intenția noastră ar fi, mai exact, să-i dăm vieții o direcție așa cum ne-o imaginăm noi.  Bineinteles, acestea sunt sentimente normale, dar nu e indicat să ne ghidăm după ele. Aceste sentimente sunt parte din furia ce ne copleșește, dar a-l judeca pe celălalt nu ține de competența personală.  Ne vom permite să simțim furia. Este util să mergem chiar mai departe, permițându-ne să simțim și alte sentimente, cum ar fi durerea și resentimentele. Scopul nostru este să le scoatem la suprafață, să eliberăm aceste sentimente și să le punem capăt.  Îl putem responsabiliza pe celălalt pentru acțiunil

Înfruntând vremuri grele  15 septembrie  Suntem rezistenți, dar deseori vom da dovadă de fragilitate. Vom accepta schimbările și pierderile, dar o vom face în modul și în ritmul propriu. Unul Dumnezeu și noi înșine vom putea stabili calendarul temporar al evenimentelor. (Un codependent în recuperare)  Dificultăţile și stresul nu sunt menite să ne facă traiul mai interesant, ci fac parte din viața, creșterea și evoluția personală. Tot ce vom face cu vremurile grele și cu energia acestor momente este opțiunea noastră.  Vom putea valorifica energia momentelor dificile, pentru a rezolva și depăși problemele. Vom putea folosi această energie, pentru a ne îmbunătăți abilitățile și a descoperi mai mult spiritualitatea? Sau vom trece prin această situație suferind, interiorizând amărăciunea și refuzând să creștem sau să ne schimbăm?  Crizele ne vor motiva și ne vor pregăti să înțelegem ce ni se potrivește mai mult. Putem folosi aceste vremuri pentru a evolua pozitiv în viață, pentr

Când am venit pentru prima oară la grupul CoDa, am căutat o persoană care m-ar fi putut îndruma în program. Am telefonat-o pe prima fată care se oferise să mă ghideze. După ce mi-a ascultat povestea, ea mi-a spus următoarele: "Unul dintre semnele codependenței este acesta: atunci când te afli într-o relație, îți dorești să ieși din ea, iar dacă ai rupt relația - cauți să o restabilești".  Acest "balansoar" îmi oferea mie doza de adrenalină, emoțiile fiind anestezicele mele. Prin urmare, acum îmi văd clar dezechilibrul și mă strădui, cel puțin, să evit capcana respectivă. În special, să-mi dau seama că sunt ademenită să mă întorc la vechea relație, după care să evadez de acolo. Această comportare nu vine din înțelegerea voii lui Dumnezeu, ci dintr-o voință slăbită, afectată de boala codependenței. Acum, eu așa înțeleg lucrurile.   (Membru CoDa - Codependenți Anonimi)