Ce m-a învățat Programul de 12 Pași

În ceea ce ma privește, căderea în mecanismele codependenței începe atunci când examinez după mintea mea motivele și intențiile altei persoane. „Ea astăzi pierde timpul” -  mă gândesc eu la fiică-mea și apoi ȘTIU exact ce să-i spun și ce să facă! Pe de altă parte, programul m-a învățat să-mi țin gura și să-mi astâmpăr mâinile, să nu impun nici cunoștințele, dar nici experiența mea celorlalți, dacă nu-mi sunt solicitate. Experiența mea a fost bună pentru mine, nu pentru copilul meu.

Pasul 1 - Eu știu că nu știu nimic.
Cine mi-a spus că a promova examene reprezintă culmea fericirii? Sau a urma studii superioare este un atu extraordinar și o deschidere pentru o viață de succes?! De unde am aceste idei când eu însămi, o elevă premiantă, nu am fost admisă din prima la facultate din cauza corupției anilor '90. După toate, m-am ales cu mulțime de nevroze și o relație de familie șubrezită.

Fiica mea a absolvit școala generală anul trecut. Iată ce "vedea" codependența din mine la ea: "Din clasa a VI-a abia trage câte o notă de „6” după ea, rareori este evaluată cu note de „7”. E la profilul umanist, mereu poartă căști în urechi și cască gura la toate noutățile din computer. Este o persoană leneșă, în comparație cu mine la vârsta ei. Eu studiam pe rupte și o ajutam ​​pe mama la treburi. Cu siguranță, o să ajungă rău, va consuma alcool, se va infiltra într-un grup suspect, se va destrăbăla și o voi pierde pentru totdeauna etc".

Ce am făcut eu, conform programului de 12 Pași?
M-am rugat și nu am intervenit cu nimic! Nu i-am spus ce ar trebui să facă în legătură cu studiile sale, nu i-am verificat agenda electronică, nu am angajat niciun profesor pentru meditații suplimentare, când nu-și făcea temele... Într-un cuvânt, am ales să nu plătesc pentru a-i întreține neputința. Ținând cont de lăcomia și interesul meu pentru investiții, i-aș fi ripostat mereu în viață pentru banii cheltuiți pe ore suplimentare în cazul unor rezultate nejustificate.
În schimb, am iubit-o, am ascultat-o cu atenție când îmi vorbea despre sentimentele sale în relațiile cu profesorii și colegii de clasă; am dat dovadă de empatie în cazul pretențiilor sale legate de presiunea profesorilor. Am ascultat-o, m-am rugat pentru ea și am îmbrățișat-o. În consecință, ea a absolvit școala doar cu note de nouă și zece. Cum? Nu știu.

În prezent, este studentă la facultatea de matematică. De curând, discutau împreună cu tata noțiuni din matematică, pe care eu una nu le înțelegeam, dar mi-am dat seama că dânsa le înțelege și este bine orientată.

Când era încă la școală, nu puteam admite cum este posibil ca fata mea să lipsească de la ore din cauza unor confruntări sau conflicte, cum putea să stea într-o cameră murdară în fața unui computer care funcționa continuu, cum era posibil ca până în clasa a VIII-a să ia doar note de șase și șapte, iar apoi, în clasa a IX-a sa urce subit la note de nouă și zece... Nu știu asta. Dar Dumnezeu știe.

Dumnezeu există și acela nu sunt eu. Eu nu am niciun monopol asupra comuniunii și grijii lui Dumnezeu. De fapt, fiica mea este, în primul rând, și fiica Sa, iar Dumnezeu va avea grijă de ea mai bine decât mine...
Să renunțăm, întâi de toate, la măștile personale!

@Membră CoDa - Codependenți Anonimi

✏Traducere și redactare de ©️Mariana Cașu