Postări

Se afișează postări din 2020

Fii un creator!

Imagine
Pe părinți nu-i poți alege niciodată din timp. A fost hărăzit să te naști, să crești, să te educi într-o familie, o societate sau o țară pe care nu ai avut cum să le cunoști înainte să te naști. E un dar să ai parte de echilibru moral, spiritual și material în familia ta. Daca nu ai sau nu ai avut acestea, vei avea mult de muncă la sufletul tău, la gestionarea neîmplinirilor, a lacunelor și a marilor dezamăgiri. Cei mai deschiși la minte, vor dori schimbarea, chiar vor deveni ei înșiși schimbarea pe care și-o doresc. Ceilalți vor trăi după "cum au apucat" sau după norme pe care le-au ales de bunăvoie și îi vor constrânge în multe feluri, neoferindu-le perspective. Nu vor dori să iasă în afara obișnuințelor sau nu vor putea, pentru că le sunt familiare. Mai sunt și cei ce se vor pierde în labirintul vieții, alegând cea mai ușoară cale - a hedonismului sau a viciilor. Este un traseu prăpăstios, pentru că presupune, de fapt, fuga de sine. Din familia de bază, te vei trezi peste

Despre tăceri

Imagine
Tăcerile sunt diferite. Unele sunt chiar indicate, atunci când omul de lângă tine nu va înțelege ce-i spui sau va interpreta în maniera sa lucrurile, în detrimentul tău. Astfel, alegi să taci în anumite condiții, cu anumiți oameni. Exista o tăcere-încuviințare, când este foarte clar că omul exagerează, critică, bârfeste și îl nedreptățește pe altul fără scrupule, dar tu taci. De frică. De lehamite. De neputință. Și aceasta este tăcerea care îi aprobă faptele. Exista o tăcere-răzbunare. Se întâmplă, mai ales, în relațiile cele mai apropiate. Nu vorbesc cu tine, pentru că asa îmi este mai ușor să manipulez cu sentimentele tale. Mă supăr, mă enervez, nu vreau sa-ți vorbesc, pentru că altfel nu știu, pentru că altfel nu pot, pentru că ești mai bun și mai puternic decât mine (nu neaparat fizic). Tăcerile-răzbunări nu fac decât să adâncească prăpastia dintre oameni. Ele sunt precum săbiile cu doua tăișuri. Într-un cuplu sănătos, iubiții își vor vorbi, se vor înțelege, vor ajunge la un cons